Atenție de unde cumpărați trotineta electrică Xiaomi

Așa cum spune și titlul, aveți grijă de unde cumpărați trotineta Xiaomi, asta dacă nu vreți să primiți o copie. De ce atrag atenția? Fiind un model popular în toată lumea, recent au apărut pe internet câteva magazine fantomă, care pretind că vând trotineta originală Xiaomi M365 cu prețuri sub cele pe care producătorul le recomandă, asta pe lângă faptul că ambele site-uri au design copiat de la magazinul oficial Xiaomi. Eu am găsit 2 astfel de magazine (https://scooter.mi-xiaomi.co.uk și https://scooter-worlds.com), ambele vând trotineta cu €189,95 EUR, ceea ce este imposibil.

Trotineta electrica Xiaomi Fake

Eu zic să nu vă faceți iluzii deșarte și să nu o cumpărați dacă prețul acesteia este sub $330, indiferent de ce promite magazinul respectiv. În cel mai bun caz, magazinele acestea vând o copie fidelă (clonă) a trotinetei Xiaomi, asta dacă nu cumva plătiți pentru un produs fictiv. Magazinele nu au date de contact și vând un singur produs, toate elementele necesare care să te ducă cu gândul la o țeapă.

În cazul în care doriți să cumpărați trotineta Xiaomi online, aveți 2 variante: magazinele autohtone sau cele din China (pentru un preț mai mic). Dacă de magazinele din România bănuiesc că toată lumea știe, eu vă recomand 2 magazine chinezești de încredere (de unde am cumpărat și eu trotineta la rândul meu). Primul este GearBest.com (unde de cele mai multe ori o găsiți cu preț cuprins între $370 și $399) iar cel de-al doilea este TompTop.com (unde de multe ori este disponibilă în depozitul din Germania al magazinului, cu livrare în 3-5 zile, costă de obicei $430). În ambele cazuri produsul este livrat de curier, direct acasă, fără alte taxe suplimentare.

Așadar, cam acesta este cel mai mic preț cu care puteți cumpăra această trotinetă. În trecut, cei de la GearBest au vândut chiar și cu $330, însă anul acesta n-am mai văzut reduceri de genul, probabil cererea a fost mai mare decât oferta, de aici și prețurile ceva mai mari. Totuși, dacă vedeți prețuri de €189, clar ceva nu este în regula acolo. Oricum, este o diferență fată de prețurile practicate de magazinele din România. Eu am cumpărat 2 bucăți din China și am economisit aproape 900 lei.

Sursă imagine cover: trotinetă xiaomi


8 comentarii pentru

Atenție de unde cumpărați trotineta electrică Xiaomi

  • Vlad
    14 martie 2019
    Eu am cumparat-o din China, mai exact de pe site-ul celor de la GearBest. Am platit undeva la $360 cu transport inclus. Eu zic ca am facut o afacere buna. Am deja 500 kilometri facut cu ea. Sunt super multumit. Astept sa apara din nou cupon sa mai comand una si pentru prietena mea.
    Răspunde
  • Ma
    26 mai 2019
    Eu am cumparat M365 Pro de la GearBest. A ajuns in 7 zile. :)
    Răspunde
  • Vasi
    06 iunie 2019
    Cat ai platit in total pe gearbest ?
    Răspunde
  • Ma
    06 iunie 2019
    2400 lei cu livrare din Europa. Este si 2200 cu livrare din China.
    Răspunde
  • daniel
    10 iulie 2019
    Salut! Ce ma sfatuiesti sa aleg intre Xiaomi M365 si noua versiune Pro?
    Răspunde
  • Mădălin
    05 august 2019
    Daca ai nevoie de autonomie mai mare iar M365 Pro.
    Răspunde
  • Șerban Alexandru
    04 ianuarie 2020
    Cum îmi pot da seama dacă trotineta xiaomi m365 este originala sau fake?
    Răspunde
  • Mădălin
    05 ianuarie 2020
    O trotineta Xiaomi fake nu are Bluetooth sau daca are, nu "apare" in aplicatia Mi Home. Pe suportul pentru picioare nu este prezent logo Mi sau Mijia.
    Răspunde
  • Îți mulțumesc pentru comentariu! Acesta va fi aprobat în cel mai scurt timp posibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Această pagină web folosește cookie-uri și stocare locală (local storage) pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. În cazul în care nu le acceptați, anumite părți ale site-ului nu vor funcționa. Vezi detalii.